Dominația companiilor americane în topul celor mai mari entități de afaceri la nivel mondial în funcție de capitalizarea de piață este cea mai puternică din ultimul deceniu, după ce profiturile acestora au crescut mai rapid odată cu redresarea economiei globale, transmite Bloomberg.
Apple, IBM, Wells Fargo și patru alte companii americane au intrat în acest top după 2007, numărul total al reprezentantelor din SUA ajungând la 14, dintr-un total de 20.
Acestea au înlocuit în clasament Gazprom, China Petroleum&Chemical, Petroleo Brasileiro și alte companii din Europa și Asia.
Din nouă companii intrate în top după 2007, numai BHP Biliton și Nestle sunt din afara Statelor Unite.
Astfel, numărul companiilor americane prezente în clasament este cel mai mare după 2003, după ce 10 trimestre de creștere a economiei SUA și avansul profiturilor au urcat indicele Standard&Poor”s 500 cu 109% de la un minim atins în martie 2009.
Modificările reflectă volatilitatea piețelor emergente și efectul pozitiv al activităților de inovație în SUA.
„Statele Unite sunt cel mai bun loc de pe pământ unde o idee bună poate fi transformată într-o afacere mare”, a declarat Michael Shaoul, președinte la Marketfield Asset Management, care administrează fonduri de 2,7 miliarde de dolari.
Acțiunile companiilor americane devin mai atractive parțial ca urmare a crizei datoriilor suverane din Europa.
Astfel, în timp ce indicele S&P 500 a scăzut cu 0,5% săptămâna trecută, de la un maxim al ultimilor patru ani, din cauza temerilor legate de criza din Europa, indicele Euro Stoxx 50 a coborât cu 1,5%.
Producătorii de computere și software au devenit principalii membri ai S&P 500, devansând companiile financiare, printre cele mai valoroase acțiuni fiind cele ale Apple, IBM, Google și Microsoft.
Ultima oară când o companie tehnologică din afara SUA a făcut parte din topul mondial a fost în 2001, când Nokia era cel mai mare producător de telefoane mobile la nivel mondial. Din 2007, când Apple a lansat iPhone, capitalizarea de piață a Nokia a scăzut cu 92%.
Apple a devenit săptămâna trecută cea mai valoroasă companie din istoria SUA, după ce acțiunile au urcat la 668,87 dolari pe unitate, conferindu-i o capitalizare de piață de 627 miliarde de dolari.
În 1997, Apple a fost aproape de faliment, dar în ultimele decenii capitalizarea sa a urcat de peste 80 de ori, fiind de peste un an cea mai mare din lume.
Microsoft are o capitalizare de 256,2 miliarde de dolari, urmată de IBM, cu 226 miliarde de dolari.
IBM, a treia mare companie de tehnologie, este pe locul șapte la nivel mondial după valoarea de piață, care a crescut de peste două ori în ultimul deceniu, compania orientându-se către producția de software, mai profitabilă. Microsoft, avea în 1999 o capitalizare de patru ori mai mare decât IBM.
Google, deținătorul celui mai popular motor de căutare din lume, este evaluată la 222,6 miliarde de dolari.
Exxon este a doua mare companie la nivel mondial, cu o capitalizare de 406,4 miliarde de dolari, în timp ce PetroChina, care a devenit acum cinci ani prima companie de 1.000 de miliarde de dolari, a coborât pe locul patru, cu o valoare de piață de 251,7 miliarde de dolari.